Povestea unui investitor in vremuri de criza

Povestea unui investitor in vremuri de criza Diana Cioltei, 22 Octombrie 2008 Sa fii investitor in vremurile acestea de criza nu e deloc usor. Emotiile si disperarea de a-ti vedea portofoliul scazand din zi in zi pot fi greu stapanite. Intr-un interviu acordat pentru Wall-Street, Cristian Rizea, investitor din 2002 la BVB, fondatorul site-ului www.labursa.ro si managerul companiei Unic Sol, povesteste despre cum a reusit sa se imparta intre management, programare, bursa si Forex. Experienta FNI-ului a fost o lectie buna Povestea sa isi are bazele in anii de facultate. Desi absolvent al Facultatii de Automatica si Calculatoare si pasionat de programare, Cristian Rizea a inceput sa fie interesat de piata de capital de prin anii ’97-’98. “Am inceput sa urmaresc bursa de prin 1998, si in urmatorii ani deja ma gandeam sa investesc. Dar la momentul respectiv aveam banii in FNI si a fost o resetare de conturi in 2000”. Paradoxal, aceasta pierdere nu l-a facut sa cedeze, ci, din contra, l-a determinat sa mearga mai departe, de data aceasta pe cont propriu. “Dupa ce am strans din nou bani, in toamna lui 2002 mi-am facut curaj, impreuna cu un coleg. Am inceput intai la Intercapital Invest, dar contul asistat imi solicita foarte mult timp, asa ca intr-o luna m-am mutat la Vanguard, care avea si singura platforma online din Romania”, isi aminteste Rizea. De aici incepe activitatea sa propriu-zisa de investitor. Pe cont propriu, cu o platforma online in fata si ajutat de experienta muncii de programator. “Nu mai stiu cu cat am inceput, cred ca 80 de milioane (lei vechi), cam asa ceva”, spune managerul Unic Sol. Inceputul a fost special. Dupa experienta FNI-ului, in cateva luni de la prima investitie, Rizea si-a vazut portofoliul pe minus cu 20%. “A fost o lectie foarte buna atunci, am inteles ca trebuie sa invat. Practic, pornisem de la ideea ca am de ales, fie sa imi las banii la banca, fie sa incerc sa realizez ceva. Atat timp cat eu castig pe ideile mele mai mult decat la banca, ar trebui sa fiu multumit. Si pana acum sunt”, explica fondatorul site-ului labursa.ro. La acel moment, exista insa si un usor sentiment de teama, ce provenea din experientele anterioare esuate. Dar a fost depasita de dorinta de a realiza ceva pe cont propriu. “Ai un job, ai un salariu bun, vrei sa iti iei o casa, o masina. Trebuie sa te decizi ce sa faci cu banii. Poti sa ii tii acasa, dar exista riscul de a te trezi cu vreun hot. Poti sa ii duci la banca si daca dobanda e real pozitiva esti norocos, sau poti sa incerci singur. Imobiliarele sunt o varianta, dar ai nevoie de un capital mare. Astfel, bursa e o oportunitate – si a fost si alegerea mea”, a mai povestit Rizea. “Daca vrei sa inveti trebuie sa simti emotiile pietei” Poate fi considerat un motto, un sfat pentru potentialii investitori sau o vorba de duh. Dupa 6 ani de experienta in piata, se poate spune ca Rizea a trecut prin toate starile posibile. Si din fiecare a avut cate ceva de invatat. “Daca vrei sa inveti cum functioneaza bursa trebuie sa ai niste actiuni, sa simti piata si tot ce se intampla. Nefiind implicat direct, ai tendinta sa nu urmaresti mereu, nu poti sa spui ca ai citit o carte, un site si gata, ai invatat. Teoria difera de practica si nu poti sa te desparti de emotii”, crede Cristian Rizea. Acesta crede ca decizia de a tranzactiona singur a fost cea mai buna. Managerul ne-a mai povestit ca desi era implicat in multe proiecate si avea foarte mult de lucru pentru job-ul sau de programator a reusit sa ia deciziile in timpul liber si sa castige destui bani din bursa. “Acum trebuie sa invat sa castig de pe scaderi, de pe alte instrumente decat actiunile. Timpul trece oricum, asta e singura constanta”, sustine managerul. Acesta nu a avut o strategie fixa de investitii. Rizea povesteste ca are si actiuni cumparate de cativa ani pe care le tine, dar in majoritatea cazurilor “s-a jucat” cu titlurile. “Nu am fost investitor pe termen lung, pasiv, ci am cumparat, am vandut. Daca as fi cumparat si as fi tinut titlurile, as fi castigat mai mult. In decembrie 2002 aveam deja 20% pe minus, am marcat pierderea si cand bursa si-a revenit si a ajuns din nou la valorile la care eu vandusem am fost tentat sa cumpar, dar am mai asteptat. Preturile au mai crescut cu 10% si atunci am decis sa incep din nou sa risc si am mai cumparat. Astfel, am invatat multe lucruri”, a declarat Rizea. “Din pacate nu se spune in media foarte clar: cineva care tranzactioneaza zilnic are un anumit profil si anumite asteptari, iar cel care tranzactioneaza o data pe luna este tot investitor, dar cu un orizont de timp mai mare. Acesta va alege alte companii decat cel care tranzactioneaza zilnic”, mai explica Cristian Rizea. In ce priveste pierderile suferite de manager, sunt doua calcule diferite. Comparativ cu debutul investitiilor sale, Rizea sustine ca se afla inca pe plus. In 2006-2007, acesta povesteste ca a scos aproape toti banii din investitiile in piata de capital, orientandu-i spre alte investitii. “Comparativ cu banii de atunci pastrati pe bursa, am cam 50% pierderi, dar am avut si actiunile SIF3 blocate un an”, sustine managerul. De cand a inceput trendul descendent la BVB, Rizea nu a vandut deloc, ci a cumparat putin, anticipand ca lucrurile nu se vor termina prea curand. “Nu m-am panicat. Este o scadere, sunt preturi mici, poate ar fi fost mai bine sa vand si sa cumpar acum, dar pentru ca am hotarat sa nu vand nimic si sa pastrez actiunile un an deocamdata nu imi schimb parerea. Cred ca sunt actiuni care merita cumparate la preturile acestea, chiar daca vom mai vedea scaderi. Acum, cea mai mare parte a actiunilor sunt la nivelul anilor 2004-2005, unele chiar mai jos. Daca atunci am cumparat, acum de ce sa vand?”, a mai declarat managerul Unic Sol. BVB, Forex si piete straine. De 6 ani, bursa este o pasiune Desi programarea este inca meseria si pasiunea care ii da cele mai mari satisfactii, si bursa este una din pasiunile sale. Rizea asociaza activitatea de investitor cu un job dintr-o sala de jocuri. “Si bursa poate fi considerata tot un fel de joc. Dar trebuie sa fii detasat. Daca te gandesti la cati bani ai pierdut si ce ai fi putut sa faci cu ei, poti sa devii frustrat. Iar atunci cand castigi, risti sa nu mai fii cerebral si sa inchizi pozitiile prea devreme”, crede Rizea. Acesta compara prin antiteza creditul la banca si investitia la bursa. Astfel, “un credit inseamna ca te folosesti de niste bani pe care trebuie sa ii returnezi ulterior, in timp ce prin investitie amani unele cheltuieli, sperand ca o sa castigi mai multi bani in viitor”. Investitia la BVB ramane prima sa incercare, chiar daca pe parcursul anilor instrumentele s-au diversificat, trecand la Forex si chiar la pietele internationale. “La BVB au fost si zile in care nu m-am uitat. Stiu ce actiuni am, stiu ca nu vreau nici sa cumpar, nici sa vand, asa ca ma mai uit din cand in cand si urmaresc evenimentele”, sustine Rizea. Pe piata FOREX a inceput acum 3 ani, facandu-si un cont direct la un broker strain, fiindca in Romania nu existau sau nu erau foarte cunoscute firmele ce ofereau astfel de servicii. Recent, tranzactionarea pe pietele internationale l-a fascinat. “De ce sa stau pe o piata unde cineva, maine, daca are chef, inchide bursa si pleaca acasa?”, intreaba retoric Cristian Rizea. El sustine ca nu conteaza bursa. Este un ecran, fara sa fie foarte important daca e la americani, englezi sau francezi. “Pe bursa din SUA poti sa faci foarte multi bani daca stii cum merg lucrurile. E o piata reglementata ok, in care, cel putin pana de curand, statul nu prea se baga cu bocancii. Dar sa vedem ce va urma daca vor fi nationalizate anumite companii”, este de parere Rizea. Acesta sustine ca acum este la stadiul in care invata. “Pe extern este altceva fata de BVB, este mult mai aproape de o piata perfecta. Fiecare incearca sa castige, sa invete ceva la nivelul sau. Eu nu mi-am propus sa castig, deocamdata imi platesc instruirea”, a mai explicat fondatorul site-ului labursa.ro. Despre criza si institutiile bursei: Lucurile se construiesc foarte greu si se darama foarte simplu Criza financiara nu l-a speriat foarte mult pe Cristian Rizea. Poate experienta sa ca victima a FNI-ului sau poate experienta in piata de capital si realismul l-au ajutat sa isi pastreze calmul. “Criza nu e o stare de fapt, ci un proces. Poate criza a fost mereu aici si nu am vrut sa o vedem. Era criza (pentru o persoana) cand cineva voia sa cumpere o casa si nu putea, pentru ca trebuia sa munceasca o viata intreaga ca sa o plateasca. Nu stiu cand si cum o sa se termine chestia asta, pana la urma. Fiecare din cei din piata isi urmaresc interesul. Atunci cand cei care au cei mai multi bani, cei care conteaza, or sa zica «Gata, se termina criza!», daca or sa aiba puterea financiara, or sa o sfarseasca”, crede Rizea. Acesta este de parere ca scaderile vor mai dura, mai ales ca preturile ajunseserea la un nivel care nu mai avea legatura cu realitatea. “E buna din cand in cand o resetare de genul acesta. Dupa va fi ca si padurea, care dupa ce arde creste mai bine, se intinereste”, spera acesta, mentionand ca este un optimist convins. Despre maturizarea bursei, managerul sustine ca va depinde foarte mult de cei de la conducere. “Daca pana acum credeam ca s-a maturizat, a fost suficient sa se suspende o data bursa si ne-am intors in 2000. Lucurile se construiesc foarte greu si se darama foarte simplu”, explica acesta. Cristian Rizea este unul din actionarii persoane fizice ai Bursei de Valori Bucuresti, cu o detinere de 0,0002 procente. Despre institutiile pietei, acesta sustine ca au luat niste decizii prost alese pentru acele momente. “Suspendarea bursei si predeschiderea de 6 ore au fost doua glume proaste. Noi suntem fraieri si ei pot. Daca tot e canalul de scadere de 15%, las-o deschisa, mai jos nu se poate duce, nu poate decat sa creasca! Dar asta e, am trait o zi in Rusia”, a declarat Rizea. Managerul ne-a spus ca este deschis catre un comportament mai liberal in ce priveste bursa. “Institutiile sa faca regulile, sa aiba grija sa fie bine echilibrate si respectate, dar fara sa se bage in jocul investitorilor. Nu trebuie decat sa asigure un cadru legal de functionare”, sustine acesta. Cristian Rizea: management, programare, bursa si radio La cei 35 de ani ai sai, Rizea se poate lauda cu o experienta vasta in diverse domenii. Dupa cateva joburi in programare, acesta a migrat spre zona de project management, facand si un MBA. “Am renuntat la jobul de programator cand de pe bursa am inceput sa castig mai mult decat luam salariul. Intre timp, am renuntat la acel serviciu si am inceput o afacere proprie”, povesteste Rizea. Site-ul www.labursa.ro se adreseaza investitorilor, publicului, nascandu-se tocmai din experienta sa anterioara de incepator nevoit sa se documenteze de pe internet. Unic Sol este o firma de programare, care are legaturi si cu domeniul bursei. Poate cel mai important este realizarea unei platforme de tranzactionare. Un alt domeniu cu care a cochetat in timp este jurnalismul radio. “In 2005-2006 am facut emisiunea ‘Forum bursier’ la Mix FM impreuna cu Daniel Iancu. A durat un an si jumatate, in care vorbeam cu diversi invitati, pe diferite teme bursiere”. Secretul succesului sau in toate aceste domenii este faptul ca nu a incurcat niciodata activitatile. “Cand programez, nu tranzactionez, si invers. In 2005, cand am inceput pe Forex, s-a dovedit ca, fiind la munca si neavand timp sa fiu mereu in piata, acumulam foarte multe pierderi. Poti face asa doar daca te concentrezi o ora-doua, inchizi tot si apoi te apuci de altceva. Este foarte greu, chiar imposibil, sa fii investitor la BVB, la Sibex, pe Forex si pe alte burse in acelasi timp. E complicat, ziua are doar 24 de ore, in care trebuie sa mai faci si alte lucruri”, a conchis Cristian Rizea. http://www.wall-street.ro/slideshow/Money/51040/Povestea-unui-investitor-in-vremuri-de-criza.html



Comentarii

Nu exista comentarii postate.

Posteaza comentariu dupa Autentificare aici

Atentie! Orice utilizator este deconectat automat dupa 30 de minute de inactivitate si poate pierde tot ce a editat.




Acasa | Educatie Bursiera | Cum investesc? | Actiuni Romania | Actiuni SUA si UE | Calendar Economic | Optiuni | Forum Bursier | Curs valutar | Harta | Contact 
Orice discutii din cadrul forumului sunt doar pareri personale, nu sfaturi de investitii, si implica riscul posibil de a pierde toti banii folositi in investii.
Prin folosirea acestui site sunteti de acord cu normele GDPR detaliate in Regulament.
(c) Copyright 2008. Toate drepturile rezervate . FB

Last-Modified: November 29 2024 14:25:53.