Basmul Revenirii Economiei Globale
De Cristian Mesaros
Cu totii asteptam salvarea economica a Romaniei sa apara din afara granitelor, pe o foaie alba de
carnet de cecuri scrisa pentru masini Dacia, telefoane mobile, textile, mobila si ce altceva inca se mai
produce in tara noastra. Investirorul cu parul balai, desi brunet nu ne-ar deranja deloc, numai cu bani sa
vina, este asteptat sa aterizeze pe aripi stralucitoare ale Lufthansa, Klm, Air France sau, si mai bine,
ale jetului corporatist.
Ce ne facem insa daca, precum e ciudatul obicei al basmelor, acesta nu se transpune in realitate si ramenem
toti cu ochii in zare; Cea de la apus.
Va propun o analiza la rece a situatiei economice din Vest pentru a aprecia rationalitatea tendintei generale
de a ne orienta sperantele de mai bine catre vecini nostrii dezvoltati economico-financiar.
Criza Subprime parea 2007, asa cum a declarat CEO Goldman Sachs Lloyd Blankfein in cadrul audierilor
Senatului American, un eveniment serios dar trecator, parte a unui lung sir de crize periodice trecute cu
brio de economia Americana in era de dupa al doilea razboi mondial
Atunci cand situatia s-a acutizat exponential in 2008, dezvoltand evenimente de o gravitate fara precedent
debutand cu falimentul Brea Stearns si Lehman Brothers, doi titani ai Wall Street, inglobarea altuia, Merril
Lynch, in Bank of America pentru a evita soarta primelor doua si acordarea unui imprumut gigant American
International Group (85 Miliarde $) pentru a nu sucomba sub presiunea pierderilor inregistrate pe contracte
derivate, autoritatile centrale SUA Federal Reserve Bank si Treasury Department, au facut tot ce a fost posibil
pentru a preveni o dezintegrare a economiei si o a doua mare depresiune.
Desi masurile au fost complexe si orientate pe multiple ramuri financiare, idea centrala a fost de a asigura
lichiditatea pietelor financiare, aflate in o stare de soc miocardic, si intruducerea de masuri asiguratorii
pentru ca valul de aversiune extrema catre risk ce cuprinsese in a doua jumatate a 2008 intreaga suflare economica
sa nu duca la evaporarea intregului sistem financiar.
Masurile fara precedent au adus efectele scontate pe termen scurt. La inceputul anului 2010, pana in luna Mai,
aversiunea catre risk in cadrul institutiilor bancare internationale, masurata dupa diferenta de rata de dobanda
TED Spread, se afla la cote reduse din punct de vedere istoric dupa ce atinsesera maximul din toate timpurile in
2008; Bursa din New York marca o crestere de peste 60 % de la minimul 2009 si volatilitatea pietelor financiare,
masura importanta a sanatatii mediului financiar, se incadra intre valoriile reduse din punct de vedere istoric
(vezi grafic). Pe parcursul lunii Mai 2010 incertitudinea pe pietele financiare internationale a reaparut in timp
ce indicele S&P 500 a pierdut peste10 procente, macrand si cea mai mare cadere intraday din istorie pe indicele
Dow Jones pe data de 6 Mai.
Dar acest tip de exercitiu, anume salvearea sistemului financiar din o stare de panica si incertidudine, desi
nemaivazut prin dimensiuni, nu este strain autoritatilor centrale Americane. In fapt politica SUA, precum si a
cel putin altor 12 state cu economie dezvoltata, de dupa 1945, a fost de a interveni prin infuzii de lichiditate
si masuri asiguratorii in momente de criza financiara asa cum evidentiaza studiul profesorului Moritz Schularick
de la Freie Universität Berlin asupra istoriei crizelor financiare in 13 state cu economie avansata. (“Credit Booms
Gone Bust: Monetary Policy, Leverage Cycles and Financial Crises, 1870-2008”* link)
Interventia autoritatilor centrale, marcata prin accelerarea ratei originatiei masei monetare lichide (aria
rosie – narrow money) si introducerea acesteia in sistemul financiar, apare ca actiune standard a autoritatilor
centrale in momentul declansarii unei crize financiare.
Setul de masuri si-a adus efectul scontat in perioada de dupa 1945, astfel in anii imediat urmatori unei crize
financiare, in medie, cresterea produsului intern brut a fost afectata dar per total nu a devenit negativa iar
reluarea acelerarii cresterii economice a aparut la 3 ani dupa momentul zero al dezechilibrului financiar ( Aria
albastra - Real GDP ).
Pe parcursul anului 2010, inainte de perioada 15-26 Aprilie in care pietele financiare au trecut prin un moment
de toping urmat de o crestere generalizata a aversiunii catre risc, al treilea an de la inceputul crizei
financiar-economice, masurile extrordinare pareau sa isi faca efectul, readucand calmul pe pietele financiare
internatinale, in timp ce indicii bursieri, deja la valori elevate, se aflau pe un trend ascendent (vezi graficul
tripartit de mai sus).
Privind aceste date, in contextul experientei ultimilor 65 ani de crize financiare in lumea civilizata, economia
americana ar trebui sa intre in o noua perioada de crestere economica. Right?... Wrong!
Un detaliu crucial sta in faptul ca odata cu cresterea masei monetare introduse in sistem de catre autoritatile
centrale ( Masa Monetara & Inflatia - Narrow Money aria albastra ), perioada imediat urmatoare, in istoria ultimilor
65 ani a fost caracterizata prin o crestere proportionale a inflatiei (Consumer Price Index - CPI aria verde ).
In cazul crizei contemporane, in pofida unei infuzii de capital lichid de un ordin de marime nu poate fi comparat
cu nici o alta actiune de acest gen in istorie ( vezi graficul de mai jos ), nu numai ca o inflatie rampanta a eludad
sistemul, dar fenomenul si-a schimbat numele in DEFLATIE, cu o crestere negativa a indicelui preturilor de consum
CPI de -0.4 agregat in 2009 pentru ca in 2010 indicele inflatiei sa ramana in primele 4 luni aproximativ neschimbat,
cu tendinta negativa.
Asa cum se spune peste ocean\' „The silence is deafening”.
In mod evident, un alt mecanism macroeconomic este activ in SUA decat cel circumscris in setul de forte ce a
actionat in intreaga era de dupa 1945.
Detaliul critic ce diferentiaza aceasta criza de precursoarele sale este reprezentat de scaderea masiva a
creditarii economiei.
In cadrul crizelor precedente, economia reala era afectata de cresterea brusca a dobanzilor si a aversiunii generale
catre risk in mediul economic, dar creditarea economiei s-a mentinut pe parcursul ultimilor 65 ani in economiile
dezvoltate din Vest la valori pozitive( Schularick si Taylor).
Adevaratul cost al asa numitei “industrii a creditarii securitizate”, care a dus la umflarea bubbleului ce a declansat
criza financiara, a reprezentat inmanarea puterii de decizie de creditare, prin insasi caracterul acestor
instrumente, de la institutiile bancare, pe alocuri cu traditie seculara aflate sub jurisdictia unor seturi de norme
interne si nationale de creditare, catre pietele internationale de capital ce au ghidat creditariea dupa caracterul
intrinsec volatil al acestora.
Cata vreme ploaia de aur ce acoperea atat institutiile financiare cat si investitorii de pe Wall Street si mai
departe parea sa continue indefinit, a existat un boom fara precedent al creditarii securitizate.
Per total au fost create numai in industria creditelor ipotecare aproximativ 1,3 Trilioane de Dolari in 2001, cifra
continuand sa creasca pana la maximul de aproximativ 2 Trilioane USD in 2005.
In momentul in care echilibrul castelului cartilor de joc s-a spart, cea ce a fost cel mai mare boom al creditarii
private din istorie s-a prabusit in decurs de cateva luni. Astfel intreaga piata ce finanta datoria raspandita in
economia Americana si mondiala originata in scopul investitiilor in active imobiliare, carti de credit, centre
comerciale, companii sau chiar credite pentru scolarizare s-a prabusit catastrofal in a doua parte a 2007.
Criza instrumentelor securitizate de creditare este definitorie pentru initierea contextului deflationist in SUA. Una
din cele mai importante sursa de creditare ce originase datorii uriase a disparut. Astfel datoria din sistem era
acum in procesul de maturizare, retragandu-se gradual din circuitul economic fara ca lichiditate proaspata sa ia locul.
Cum un necaz nu vine niciodata singur, dupa disparitia unuia din pilonii fundamentali al creditarii economiei
americane, institutiile bancare din SUA au redus pentru prima oara in istoria de dupa al doilea razboi mondial,
semnificativ si sustinut, fluxul total de lichiditati introduse prin creditare in sistemul economic.
In perioada 2009-2010, valoarea activelor bancilor SUA a scazut cu aproximativ 10 procente, fluxul total de
lichiditate inregistrand o valoare negativa de 600 miliarde USD la inceputul anului 2010 fata de aceias perioada
cu un an inainte ( grafic ). Discutam de 2009 -2010, aceias perioada in care pietele financiare au inregistrat
cresteri spectaculoase de peste 60-70 procente agregat, si starea de spirit „business a usuall” parea sa se intoarca
pe Wall Street si in centrele financiare din jurul lumii.
Fluxul negativ de lichiditate in sistemul economic este una din caracteristicile definitorii ale unei perioade
deflationiste, ce duce la o scadere generala a nivelului preturilor, veniturilor si productiei economice.
Un prim efect al acestei noi paradigme a creditarii negative in cadrul celei mai mari economii a lumii a fost
inflatia negativa de anul trecut, -0.4 procente. Principalul rezultat al deflatiei insa este inghetarea sau scaderea
economica pe termen lung. In aceasta ecuatie un element definitoriu este benevolenta si posibilitatea guvernelor
statelor civilizate de a subventiona in continuare propriile sisteme economice.
Irespectiv de rezultatul acestor decizii politice, cand vine vorba de piata de investitii si capital situatia
apare tranasanta. In fata unei cresteri de peste 70 procente in indicii agregati pe perioada 2009-2010 ai burselor
dezvoltate din jurul lumii si asteptarilor de crestere spectaculoasa a profitabilitatii companiilor si mediului
economic in general, realitatea rece a unui sistem economic ce furnizeaza in mod sistematic rateuri va taia picioarele
revenirii incipiente in randul mediului financiar, startul acestei perioade fiind deja dat aparent de cea mai mare
cadere intraday in istoria indicelui Dow Jones pe 6 May 2010.
Efectele unui asemenea desfasurari a evenimentelor pot fi spectaculoase doar prin brutalitate iar ecoul acestora
se va auzi cu siguranta si la Bucuresti mai devreme sau mai tarziu. Daca acest context negativ al pietelor
financiare se va realiza, efectele vor include caderi masive si volatilitate crescuta pe pietele internationale de
capital coroborat cu un val de aversiune catre risk ce aduce dupa sine prabusirea investitiilor private.
Ce inseamna asta pentru Romania?
Repercursiunile unei secunde etape viscerale a crizei economice globale asupra Romaniei se vor resfrange in un
nou val de scaderi a investitiilor straine si exporturilor. Aversiunea crescuta catre risk in mediul financiar
extern va afecta deciziile de creditare interne atat prin prisma pretului creditarii cat si prin acordarea
deficitara a acesteia. Astfel, din punctul de vedere al pietei imobiliare apare probabilitatea accentuata a unei
noi etape de scaderi masive. Un punct interesant de facut este ca un bubble financiar de dimensiuni mari in general
tinde sa retraseze peste 70-80 procente din valoarea initiala inainte de a intra in o etapa de crestere sustenabila
a nivelului preturilor.
Efectul unei recidive a etapei acute a crizei financiare, coroborat cu scaderea planificata a veniturilor unei
importante portiuni din populatie, reprezentata de bugetari si pensionari, va avea efecte clar negative asupra
economiei romanesti. Practic se deschide cutia pandorei; pe cat de adanca ne imaginam ca poate fi caderea economica,
rezultatul poate fi cel mai probabil si mai grav.
Luand in considerare faptul ca autoritatile centrale SUA, cu forta lor financiara si coeziunea de care au dat
dovada, nu au reusit sa imprime un impuls pozitiv creditarii bancare in ciuda recapitalizarii institutiilor la
niveluri neatinse de peste un deceniu, natura crizelor financiare pare sa fie strans legata de dinamica psihologiei
sociale de masa asupra careia autoritatile centrale nu au parghii de control.
In acest cadru puterea romaneasca de la centru, lipsita complet de armele din Vest, nu poate decat crea cadrul
economic favorabil dezvoltarii unor tendinte cat mai putin negative asupra vietii economice. Acest cadru inseamna
favorizarea consumului intern prin scaderea taxelor pe venit, exact opusul “solutiilor” actuale ce cuprind taierea
salariilor si cresterea nivelului taxatiei, in acelas timp scazand cheltuielile bugetare pe achizitii, fluxul
monetar din aceste surse fiind directionat majoritar catre conturi bancare din Elvetia, Luxemburg si alte paradisuri
fiscale, mai putin catre economia romaneasca.
In fapt, prezentarea actiunilor guvernului ca solutii pentru catalizarea revenirii economice este adanc
perjurioasa, taierea cheltuielilor fiind indreptata catre stabilizarea crizei bugetare, reprezentata de o continua
indatorare publica. In realitate “solutiile” guvernului au efecte clare negative asupra economiei, reducand nivelul
de venit agregat a populatiei in un moment in care o noua etapa viscerala a crizei financiare se profileaza peste hotare.
Exista insa in acest moment si oportunitati. Un efect important al deflatiei este cresterea in valoare relativa
a monedei sistemului economic de la centru, in acest caz al USD. Desi cresterea abrupta din ultima vreme a
Dolarului relativ la Euro se poate argumenta a fi relativ pripita, un context economic fundamental deflationist
conduce spre un Dolar puternic pe termen mediu si lung.
Pentru cititorii avizati in domeniul investitiilor exista oportunitatea de a monetiza caderile pietelor
internationale prin intermediul instrumentelor derivate iar pentru aceia activi in mediul financiar extern o piata
deosebit de interesanta in acest moment este a bondurilor cu dobanda ridicata cunoscute ca “Junk Bonds” ce sunt in
situatia de a fi extensiv supraevaluate avand in vedere o perspectiva negativa a economiei globale pe termen mediu.
De Cristian Mesaros,
Student la Jacobs University Bremen
Presedinte a clubului de investitii a universitatii
c.mesaros@jacobs-university.de
Pentru varianta completa cu toate graficele si imaginile aferente ce nu au putut fi postate va rog sa imi adresati
un email pentru varianta i format .pdf
